Despre evaluările inițiale, stabilirea deficiențelor și modul de abordare a recuperărilor
Despre evaluările inițiale, stabilirea deficiențelor și modul de abordare a recuperărilor De cele mai multe ori, după ce se face evaluarea inițială a copilului cu autism, auzim de depistarea unor diagnostice precum: dispraxie, dislexie, disgrafie și discalculie. După stabilirea tuturor acestor deficiențe, părinții „aleargă” pe internet să vadă despre ce este vorba și să găsească soluții pentru rezolvare. Nu am cunoștință dacă specialiștii explică părinților următorul fapt esențial: aceste deficiențe, studiate pe copiii tipici, nu sunt identice cu ceea ce par să aibă copiii cu autism. Să mă explic: Să presupunem că, în urma evaluării inițiale desfășurate simultan la doi copii – unul tipic și unul cu autism – se descoperă la ambii dispraxia. Dispraxia este o afecțiune frecventă la copii, caracterizată printr-un ritm încetinit de coordonare a activităților motrice, afectând inclusiv randamentul școlar. Așadar, ambii copii par să aibă deficiențe psihomotorii. Să presupunem că au același nivel de dezvoltare psihomotorie și aceeași vârstă. Se impune, evident, abordarea unor programe terapeutice care să repare aceste deficiențe. Tendința – greșită – este de a aplica același program pentru amândoi. De ce este greșit? Pentru că deficiențele copilului tipic au alte cauze decât cele ale copilului cu autism. Copilul tipic nu are tulburări de propriocepție, nu are tulburări de schemă corporală și nu are toate disfuncționalitățile care derivă din acestea. Mai mult, copilul tipic are capacitatea de a înțelege imediat și instinctiv ceea ce i se explică, chiar dacă nu poate pune în practică cu îndemânare, pe moment, cele cerute. La el, mecanismele de gândire – motrică și cognitivă – funcționează. Este evident că recuperarea lui va fi mai rapidă. La copilul cu autism, lucrurile merg mai încet și trebuie începute dintr-un alt punct, cu o altă abordare. Ceea ce vreau să subliniez este că toate deficiențele enumerate mai sus coincid la ambii copii doar ca denumire. Cauzele diferă. Iar metodele de abordare a recuperării, în cazul copilului cu autism, trebuie să fie specifice afecțiunii. Nu poți veni, ca specialist în autism, să abordezi oricare dintre aceste deficiențe fără să faci o delimitare clară, specifică autismului, și fără să ții cont de cea mai mare dificultate a acestor copii: neconștientizarea propriei corporalități (tulburările de propriocepție). Sper că am fost de ajutor și că am răspuns cât se poate de clar specialiștilor și părinților care mi-au solicitat un punct de vedere. Mulțumesc.