Animated-Flag-Romania
Loading...

Paul Cojocaru

Blog

accesare rațiune
Blog

Autism și autoreglarea emoțională: cum putem înțelege crizele și comportamentele agresive

Autism și autoreglarea emoțională: cum putem înțelege crizele și comportamentele agresive   Lipsa mecanismelor de autoreglare emotională la persoanele cu autism Lipsa mecanismelor de autoreglare emoțională și comportamentală pune adesea persoana cu tulburare de spectru autist în situații dificile și neplăcute. În anumite contexte, aceasta poate resimți un disconfort intens, instinctiv – fără a conștientiza ce anume îl provoacă. În absența unor strategii de reglare adaptative, nivelul de tensiune emoțională crește rapid, ceea ce poate duce la apariția unor comportamente neadecvate, inclusiv reacții agresive sau autoagresive. Astfel, problema nu este, de cele mai multe ori, factorul declanșator în sine, ci incapacitatea de a gestiona emoțiile și stările generate de acesta prin mecanisme de reglare eficiente și adaptative. De ce apar crizele emoționale și comportamentele neadecvate De exemplu, o persoană cu autism poate deveni extrem de agitată într-un mediu zgomotos, cum ar fi un mall aglomerat sau o sală de clasă. În lipsa unor strategii de reglare – precum folosirea căștilor antifonice sau retragerea temporară într-un spațiu liniștit – disconfortul senzorial se acumulează și poate conduce la izbucniri comportamentale, aparent disproporționate față de situație. În realitate, aceste manifestări reflectă dificultatea de a controla și regla răspunsul emoțional și fiziologic, mai degrabă decât intenția persoanei de a reacționa neadecvat. Strategii simple pentru optimizarea capacității de autoreglare emoțională Exerciții fizice și activități de optimizare psihomotorie, cu cheie rațională și sinaptogenetică (exercițiile trebuie să vizeze nu doar destinderea copilului ci și construirea unor mecanisme raționale de ințelegere a acestora) Optimizarea capacităților intuitive cu support rațional Implementarea unor reguli si rutine clare   Mulțumesc.

Întâlnire internațională între echipa Terapiei 3C și ONG-ul Child with Future din Ucraina, pentru dezvoltarea programelor de recuperare a copiilor cu autism. În imagine, Paul Cojocaru, Inna și Ira Sergiyenko alături de echipa 3C România, la sediul Terapiei 3C.
Blog

Arc peste timp: 2015 – 2025 – Terapia 3C în Ucraina – noi direcții în recuperarea copiilor cu autism

În 2015, la Festivalul Mondial de Autism din Vancouver, am susținut un workshop despre Terapia 3C, o metodă inovatoare de recuperare a copiilor cu autism. După prezentare, Inna Iosach Sergiyenko – mama lui Misha, diagnosticat cu autism la vârsta de 2 ani, fondatoarea ONG-ului “Child with Future”, membră a prestigioasei organizații internaționale Autism Europe și laureată a premiului internațional NAPA-2014, categoria Community Mentor – a venit la mine și mi-a spus, prin intermediul translatoarei: „Vrem Terapia 3C în Ucraina.” Acea frază simplă a marcat începutul unei colaborări internaționale, bazate pe încredere și obiective comune. Terapia 3C în Ucraina – de la o idee la o metodă aplicată zilnic În anii care au urmat, terapeuții pe care i-am format au aplicat zilnic Terapia 3C în centrul din Kiev, coordonat de Ira Sergiyenko, director al ONG-ului Child with Future, oferind copiilor cu autism șansa la recuperare reală și progres vizibil. Acest centru a devenit un punct de referință pentru părinți și specialiști, un loc în care: se lucrează pe baza neuroplasticității și a dezvoltării psihomotorii, părinții sunt implicați activ în procesul de recuperare, fiecare copil primește o abordare personalizată, adaptată nevoilor sale reale. Întâlnirea din 2025 – zece ani de progres și prietenie Zilele trecute, după zece ani de la prima întâlnire, am avut din nou ocazia să stăm împreună la aceeași masă.Am discutat timp de două ore și jumătate despre: parcursul centrului din Ucraina, experiențele internaționale pe care Ira le-a acumulat în toți acești ani, provocările actuale din recuperarea copiilor cu autism și a celor cu diverse dizabilități. Această întâlnire a fost filmata integral, pentru că subiectele abordate sunt de actualitate și merită împărtășite cu părinți, terapeuți și specialiști din domeniu. Temele interviului – întrebări care ne privesc pe toți Interviul surprinde teme importante, care ating atât latura profesională, cât și pe cea emoțională: Trauma părinților care au copii cu autism – rămâne prezentă pe tot parcursul vieții sau se diminuează odată cu progresul copilului? Evoluția terapiilor la nivel internațional – ce metode apar, ce funcționează și ce ar trebui să urmăm în viitor. Rolul comunității și al sprijinului social – cum putem crea o rețea reală de suport pentru familiile afectate. Aceste subiecte nu sunt doar teoretice, ci experiențe trăite și soluții aplicate, care pot inspira schimbare și progres. Concluzie – Poduri peste timp și granițe Sper ca acest video să ofere claritate, speranță și motivație tuturor celor implicați în procesul de recuperare: părinți, terapeuți, profesori și specialiști. În fond, indiferent de țară, limbă sau cultură, autismul ne învață aceeași lecție: Progresul apare acolo unde există implicare, înțelegere și iubire. Atunci când oameni dedicați se întâlnesc, se pot construi poduri peste timp – și peste granițe. Multumesc.

recuperarea copilului autist
Blog

Pași importanți în recuperarea copilului cu autism – ce nu vi se spune

Pași importanți în recuperarea copilului autist – ce nu vi se spune Sunt de 20 de ani în domeniul autismului. Am văzut și am auzit atât de multe lucruri încât cred că aș putea scrie un an întreg fără să mă opresc. Vreau doar să atrag atenția asupra câtorva aspecte. Din punctul meu de vedere, autismul nu este o noțiune bine definită și a ajuns să fie considerat un spectru din cauza faptului că foarte puțini specialiști înțeleg cu adevărat ce se întâmplă. Iar dintre aceștia, și mai puțini aleg să se implice cu adevărat, în mod total. Așa am ajuns să vorbim despre „genii”, „minți neînțelese”, „oameni în lumea lor” și alte asemenea etichetări, care, de cele mai multe ori, nu au legătură cu realitatea majorității persoanelor cu autism. Nu se face o distincție clară între „comportament autist dobândit” și „comportament autist autentic (sau înnăscut)”. Autistul autentic este cel care, pe fondul unor probleme neurologice, dezvoltă deficiențe pe toate palierele de dezvoltare. Este copilul pe care părinții îl au, dar cu care nu pot stabili nicio cale de comunicare. Copilul cu comportament autist este acela care a avut o ușoară întârziere în dezvoltare și asupra căruia s-a intervenit cu recuperare de tip autist, dezvoltându-se un comportament autist. Din punctul meu de vedere, nimeni nu se naște autist, dar poate deveni în jurul vârstei de 3-4 ani, dacă nu se intervine corespunzător. Deci, NU ne naștem autiști. Mai întâi există o întârziere în dezvoltare pe palierul perceptiv-motric. Adică, copilul înregistrează o încetinire a dezvoltării neuromotorii până la vârsta de 1 an și jumătate. Cam pe la această vârstă încep să apară, vizibil, primele manifestări din autism. Cauzele pot fi multiple: de la o predispoziție genetică, până la efectele nedorite ale unui vaccin care funcționează ca factor declanșator. În acești 20 de ani, peste 90% dintre părinții copiilor autiști au declarat ca factor declanșator vaccinul ROR. Totuși, trebuie să vedem că, pe marea masă a copiilor, la nivel global, acesta are efecte exclusiv benefice. Deci, undeva, există o predispoziție… Rămâne ca studiile cercetătorilor să ne edifice asupra acestor evidențe. Recuperarea – se poate face „după ureche”? Așa pare că este pe întreg mapamondul. Dar ne vom referi strict la contextul românesc. Aici, după 20 de ani de aplicat terapii, și în special ABA (adică terapie comportamentală), procentul adulților integrați sau incluși în societate este de sub 1%. Toată lumea m-a întrebat de unde am scos acest procent. Ei bine, e ca și cum ai spune că te-a plouat, iar lumea te-ar întreba de unde știi că ploaia te-a udat. Există vreun studiu care să certifice că ploaia te poate uda? Cam în felul acesta aleg unii să nege evidențele. Am înțeles că cifra persoanelor cu autism din România ar fi undeva pe la 100.000. Unii spun că oficial sunt 50.000. Nu putem ști exact, atâta timp cât nu există date oficiale, dar vom lua în calcul cifra cea mai mică. Asta ar însemna că, la ora actuală, am avea 500 de adulți autiști integrați în câmpul muncii.Știe cineva ceva despre ei? Nu poți ascunde o asemenea cifră și să spui că toți vor să rămână anonimi. Sunt asociații care arată 2-3 adulți într-o stare mai bună, care sunt integrați în câmpul muncii. Întrebarea este: de ce sunt doar 2-3? Ce s-a întâmplat cu celelalte mii de copii care le-au trecut pragul? Acum câțiva ani, o asociație făcea mare tam-tam pe Facebook, spunând că, după 10 ani de activitate, timp în care prin asociație au trecut 3000 de copii, pot prezenta primii 5 copii recuperați. Lumea nu contenea să-i laude. Eu doar am întrebat: „Ce ați făcut cu ceilalți 2995 de copii?”Răspunsul: block.  Trebuie să ne raportăm doar la rezultate. Care este procentul de recuperare al copiilor dintr-un centru sau al unui specialist care lucrează pe cont propriu? Așa vom putea estima care va fi parcursul propriului copil. Și atunci, ce-i de făcut? Nu mai facem terapie? Unde se greșește? Ca să răspundem acestor întrebări, trebuie să aruncăm o privire asupra dezvoltării sinaptogenetice a copilului, în copilăria timpurie.Trebuie să înțelegem succesiunea firească a dezvoltării, iar astfel vom ști pașii corecți de urmat. Așa vom realiza că lucrurile nu pot fi făcute la întâmplare și că pașii în recuperare nu trebuie să servească interese lipsite de onestitate. Sinaptogenetic, încă din viața intrauterină și mai ales în primul an de viață, copilul dezvoltă o zonă pe care am ales să o numesc „afectiv-senzorială”, pentru a putea fi ușor înțeleasă de toți cei care vor citi acest articol. În primul an de viață, copilul dezvoltă relația cu familia (care, în proporție de 80%, înseamnă mama).În același timp, își dezvoltă și palierul senzorial: simte brațele mamei și ale tatălui, textura hăinuțelor, temperaturi diferite etc. După primul an de viață, copilul continuă să dezvolte primul palier, simultan cu cel perceptiv-motric. Adică, prin mișcare, copilul acumulează experiențe care îi dezvoltă gândirea motrică și palierul emoțional (pentru că, în toată această călătorie, este în permanență însoțit de mamă, în cea mai mare parte a timpului).   Mama este cea care pune bazele primelor mecanisme de echilibrare emoțională ale copilului, cu condiția să nu fie hiperprotectoare. În mișcare, copilul dezvoltă mai întâi echilibrul static, apoi pe cel dinamic.Va merge și se va împiedica de diferite obstacole, până când, pe baza instinctului, va învăța să le ocolească și, ulterior, să le depășească pe cele pe care le poate păși. Acestea reprezintă primele etape ale dezvoltării gândirii motrice (sau de mișcare), în care copilul își formează capacitatea de a planifica mișcări și activități motrice, cu cheie logică și la cerere. Am menționat „la cerere” fiindcă este foarte important acest aspect. Copilul autist rareori are și o deficiență fizică. El știe să meargă în echilibru, să ocolească obstacole etc.Însă, dacă îi ceri să repete o acțiune motrică pe care tocmai a făcut-o, cel mai probabil nu va reuși. Dezvoltarea adecvată a palierului psihomotor, la copilul autist și nu numai, înseamnă mult mai mult decât simplul ieșit în parc, la joacă. Copilul are nevoie să meargă pe jos, pentru că, atunci când merge, creierul înregistrează: distanță lungă / scurtă, teren accidentat / neaccidentat, drum în pantă / rampă etc. De asemenea, se dezvoltă bazele orientării spațiale. Copilul va înregistra un sunet de aproape/departe sau de sus/jos etc. Iată de ce ar trebui ca, în primul an

Blog

Comportamentul opozant al copilului cu TSA – rezultat al inhibării dezvoltării propriei personalități pe parcursul procesului de terapie

Comportamentul opozant la copiii cu autism (TSA): Cauze și soluții eficiente Comportamentul opozant al copilului cu TSA nu este un semn de răutate sau lipsă de cooperare. De cele mai multe ori, aceste reacții apar atunci când procesul terapeutic este aplicat într-o manieră rigidă, fără flexibilitate și adaptare la nevoile individuale ale copilului. Un program terapeutic prea strict poate inhiba dezvoltarea personalității copilului. Atunci când acesta primește un flux constant de comenzi și interdicții, fără a-i oferi libertatea de a alege sau de a experimenta, nu mai are spațiu să își exprime autenticitatea. În loc să se simtă parte activă din proces, copilul devine doar executant. Această lipsă de libertate duce la frustrare acumulată, care în timp se transformă în comportamente opozante. Acestea reprezintă, de fapt, un semnal că procesul terapeutic este aplicat greșit și trebuie ajustat. https://youtube.com/shorts/YbVwM92eHTk Pentru a preveni apariția comportamentului opozant, procesul terapeutic trebuie să: ofere alegeri și libertate controlată copilului; alterneze activitățile structurate cu momente de joc liber; respecte ritmul natural de dezvoltare al copilului; creeze o relație de încredere între copil, părinte și terapeut. De ce este importantă flexibilitatea în terapie? Comportamentul opozant la copiii cu TSA nu este o problemă de disciplină sau încăpățânare, ci un indicator că metoda folosită trebuie ajustată. O terapie flexibilă, empatică și adaptată poate transforma opoziția în cooperare și progres real. Multumesc.

Blog

Autismul vs trauma emoțională a părintelui

Autismul vs trauma emoțională a părintelui Cum ar fi să te trezești într-o zi și nimic să nu mai fie la fel? Afli că vei avea un copil. Aștepți cu atâta nerăbdare cele nouă luni de zile. Faci planuri despre ce vrei să ajungă, aranjezi camera, îi schițezi viitorul etc. Ai speranțe că el va trăi mai bine, că va urca mult mai sus pe plan profesional, că veți avea o relație părinte-fiică/fiu ca-n povești. Se naște copilul și ești extrem de emoționat și de bucuros să-l ai în brațe. Este cea mai minunată zi pe care ai trăit-o vreodată. Este un nou început în viața ta. Te simți încrezător, puternic și hotărât să faci totul pentru a-i construi un viitor grozav și stabil. Nimic nu te poate împiedica. Privești lumea și viața cu încântare, cu dragoste, cu optimism. Trec zile. Trec săptămâni. Trec luni. Timpul trece pentru fiecare. Copilul crește. Îi zâmbești, dar nu-ți zâmbește și nici nu te caută deloc cu privirea. Îi vorbești, dar nici măcar nu gângurește. Afară, în parcuri și la locul de joacă, îl observi că nu este interesat de joaca cu alți copii sau că nu interacționează cu adulți, nu reacționează în niciun fel la râsetele sau plânsul altor copii, nu se uită după jucării sau după obiecte care se mișcă, nu reacționează la expresiile celor din jur, nu râde, nu-și manifestă nicio emoție. Nu știi dacă este bucuros, dacă este trist, dacă este supărat. „Pa-pa!”, „Noroc!”, „Bate palma!”, „Cucu-bau” sau „Fă ca mine!” sunt firești la ceilalți copii din parc. Copilul tău își petrece timpul mai mult singur. „Este încă prea mic”, îți spui. Deși știi, în adâncul sufletului, că sunt copii mult mai mici, de doi-trei ani, care știu să-ți explice cu lux de amănunte tot ce și-ar dori să facă sau să primească. Părinți și apropiați îți spun că parcă ceva nu este în regulă! Te gândești și tu la asta, cu teamă, cu îngrijorare, dar nu, copilul tău este bine. Deși jocul lui nu este joc – scutură jucăriile, le miroase, le linge. Deși observi și tu că nu are contact vizual cu nimeni, observi că nu arată nici măcar cu degetul dacă vrea ceva. Iar cele câteva cuvinte pe care le cunoaște nu le folosește adecvat. „Are doar o mică întârziere”, îți spui. Deși îl strigi pe nume – liniște, nu-ți răspunde, pare că nici nu-și recunoaște propriul nume. Deși îi ceri să-ți dea o jucărie – liniște, nu ți-o dă. Îi ceri să ți-o arate măcar – liniște, nici nu o poate arăta. Îți dai și tu seama că nu înțelege sarcini simple. Îi vorbești, dar reacționează ca și cum nu ar auzi ce-i spui. La fel este cu oricine altcineva – nu este interesat de alte persoane, nici de ce-i oferă acestea. Abia vorbește. De fapt, abia tu îl înțelegi când zice ceva. „Are doar întârziere”, speri măcar atât. Deși nu știi dacă plânge pentru că-l doare ceva anume sau dacă este doar încă un moment. Tot mai multe momente în care țipă, urlă, zbiară, devine foarte agitat… Ai vrea să mai ieșiți în oraș sau în parc, la alți copii, dar ai observat că-l deranjează gălăgia, aglomerația. În casă, închide sau deschide ușa – și așa trebuie să rămână. Are activitățile și preferințele lui repetitive, pe care le exersează timp îndelungat – închide și deschide robinetul sau întrerupătorul, toarnă apa dintr-un pahar în altul, flutură tot ce prinde, învârte și dărâmă tot, înșiră obiectele după niște tipare doar de copil știute, își menține lucrurile doar în anumite locuri, cu reacții violente dacă încerci să le schimbi locul. La fel și dacă schimbi traseul, drumul spre magazin, casa bunicilor, parc, spre acasă. De plecat la munte, la mare sau în vreo excursie nici nu se mai pune problema. Este greu să schimbi locația – nu vrea să-și facă nevoile la o altă toaletă, nu doarme în alt pat, țipă cât îl țin plămânii și oamenii se uită la el, la voi. De mers pe la rude sau la apropiați, abia se mai pune problema. Ba îți spun că este răsfățat sau prost crescut, ba îți spun cu milă despre „săracul de el”. Și-ți vine să fugi oriunde în lume… Iar toate acestea te copleșesc! Este tot mai greu, te epuizează tot mai mult. Nu mai știi cum să gestionezi fiecare situație! Doar tu ești în permanență cu el și nimeni altcineva. Decizi, într-un final, să te îndrepți spre un specialist – cineva care să-ți spună că totul o să fie bine, inevitabil. Din recomandare în recomandare, ești îndrumat spre un specialist în evaluarea dezvoltării neuro-psihice la copii. Intri și acolo afli, coșmarul acesta are, de fapt, un nume: AUTISM?! Nu prea înțelegi ce anume înseamnă, dar înțelegi că este ceva care, ca și cum nu era deja prea îndeajuns, este ceva care dărâmă și sfâșie totul, crud și necruțător. Totul se prăbușește în jurul tău, cu efecte imediate. Întreg viitorul pe care ți l-ai imaginat pentru copilul tău mult visat, dorit, minunea – totul a dispărut. Aceasta este povestea multor familii care începe cu „a fost odată ca niciodată”. Doar că acest „ca niciodată” are o cu totul altă conotație – cea a unui coșmar perpetuu… Aflarea diagnosticului de autism nu este o simplă înștiințare medicală. Pentru un părinte, este o lovitură emoțională comparabilă cu un cutremur care dărâmă toate planurile, visurile și siguranța de până atunci. Am întâlnit părinți care, în prima zi după diagnostic, au plecat acasă și au privit camera copilului lor ca pe un loc străin. Alții au petrecut nopți întregi pe internet, căutând obsesiv „vindecare autism”, în speranța să găsească „secretul” pe care medicii nu îl spun. Mulți își amintesc clar atât momentul, cât și tonul medicului, cuvintele exacte, senzația de nod în stomac, privirea pierdută a partenerului. Rolul terapeutului, în acele prime momente, este crucial.În fața unui părinte șocat, terapeutul nu are voie să fie doar un tehnician al recuperării. El trebuie să fie, pentru început, un sprijin emoțional.

Blog

Corelația dintre deficitul senzorial și cel psihomotor în Terapia 3C

Corelația dintre deficitul senzorial și cel psihomotor în Terapia 3C  Există numeroase studii care arată corelația dintre cortexul senzorial și cel motor. Este arhicunoscut faptul că dezvoltarea perceptiv-motrică (somatomotorie) din copilăria timpurie este definitorie pentru tabloul global al dezvoltării omului. Dezvoltarea abilităților senzoriale, în copilăria timpurie, cu predilecție, și mai apoi pe toată perioada vieții, se face în paralel cu dezvoltarea palierului psihomotor. În cazul în care copilul manifestă deficiențe în dezvoltarea palierului senzorial, vom remarca, în majoritatea cazurilor, întârzieri sau deficiențe în dezvoltarea palierului psihomotor. De asemenea, vom putea remarca faptul că o subdezvoltare a palierului psihomotor va fi, în peste 90% din cazuri, însoțită de deficiențe de procesare pe palierul senzorial. În concluzie, putem scoate în evidență faptul că cele două arii corticale, senzorială și motorie, nu funcționează ca două entități diferite, ci doar într-o strânsă și permanentă corelație. De aceea, putem întâlni metode recuperatorii pe palierul senzorial, care implică și mișcarea, așa cum putem întâlni metode recuperatorii pe palierul psihomotor, care au și elemente de stimulare senzorială, fără a pune accent pe acestea. În faza inițială a declanșării comportamentelor de tip autist, severe și foarte severe, înregistrăm o stagnare instantanee sau chiar o regresie galopantă a dezvoltării globale. Copilul autist, brusc, nu mai face achiziții pe nicio arie de dezvoltare. Preverbalizarea stagnează, ca mai apoi să dispară complet. Funcția motorie se dezvoltă strict instinctual, nefiind însoțită de dezvoltarea funcției psihice, rezultând un deficit psihomotor accentuat. Dezechilibrele senzoriale accentuate vin să întregească acest „tablou” a ceea ce generic numim „autism sever”. În ultimii ani, putem remarca o dezvoltare importantă a segmentului de cercetare în autism, care pune accent pe structurile microbiologice ale căror deficiențe ar sta la baza declanșării autismului. Acest lucru ne poate da o speranță reală în a preveni declanșarea acestei patologii și poate în recuperarea sau vindecarea celor deja afectați. Pe o cale logică, putem specula că, dacă declanșarea acestor comportamente de tip autism are loc simultan sau succesiv și accelerat pe toate ariile de dezvoltare, soluția recuperării sau vindecării ar putea fi una care să le reactiveze în același mod, simultan sau succesiv și accelerat? ⸻ De ce senzorialul și motorul merg mână în mână în autism? Mulți părinți observă că un copil cu autism poate fi foarte sensibil la zgomote, texturi sau lumini (palierul senzorial), dar și că are dificultăți în coordonarea mișcărilor (palierul motor). Aceste două aspecte nu sunt întâmplătoare. Cercetările arată că deficitele senzoriale și cele motorii sunt strâns legate și se influențează reciproc, având un impact major asupra dezvoltării copilului (Hannant et al., 2016). Datele arată că aproximativ 80% dintre persoanele cu TSA prezintă deficiențe motorii evidente, iar încă 10% se află la limită. În același timp, până la 90% dintre copiii cu TSA au tulburări de procesare senzorială (Green et al., 2009; Leekam et al., 2007; Miyahara et al., 1997). Cu alte cuvinte, majoritatea copiilor cu TSA se confruntă cu ambele tipuri de dificultăți. Una dintre explicațiile acestei legături este o posibilă deficiență în procesul de integrare senzorimotorie – adică modul în care creierul conectează informațiile venite de la simțuri cu controlul mișcărilor. Dacă acest proces nu funcționează optim, copilului îi este dificil să folosească eficient feedback-ul senzorial pentru a corecta mișcările, ceea ce duce la probleme de coordonare și reacții senzoriale atipice. Copiii cu TSA pot avea dificultăți în a-și adapta mișcările în funcție de ceea ce simt sau văd. De exemplu:•pot mișca mâinile prea repede în detrimentul preciziei (hiperdexteritate)•pot avea dificultăți în a încetini atunci când e nevoie de precizie, cum ar fi la trasarea unor forme sau la prinderea unei mingi în mișcare (Whyatt & Craig, 2013). Cercetările au arătat chiar o corelație pozitivă puternică între comportamentul tactil atipic și amplitudinea răspunsului cortical somatosenzorial primar (Marco et al., 2012). De asemenea, nivelul de afectare motorie este legat direct de severitatea generală a simptomelor TSA. Adică, acei copii cu o afectare sensoriomotorie mai accentuată au și TSA sever. Legătura dintre senzorial și motor ne arată că nu putem lucra izolat pe una dintre aceste arii. Intervențiile timpurii care combină abordări senzoriale și motorii pot sprijini mai bine dezvoltarea socială, comunicarea și dezvoltarea emoțională a copiilor cu TSA (Hannant et al., 2016). Altfel spus, atunci când ajutăm copilul să își îmbunătățească atât modul în care percepe informațiile senzoriale, cât și modul în care își coordonează mișcările, îi oferim o bază mai solidă pentru învățare și recuperare. Mulțumesc. ReferințeGreen, D., Charman, T., Pickles, A., Chandler, S., Loucas, T., Simonoff, E., et al. (2009). Impairment in movement skills of children with autistic spectrum disorders. Developmental Medicine & Child Neurology, 51(4), 311–316. Onlinelibrary Hannant, P., Tavassoli, T., & Cassidy, S. (2016). The role of sensorimotor difficulties in autism spectrum conditions. Frontiers in Neurology, 7, 124. Frontiersin Leekam, S. R., Nieto, C., Libby, S. J., Wing, L., & Gould, J. (2007). Describing the sensory abnormalities of children and adults with autism. Journal of Autism and Developmental Disorders, 37(5), 894–910. Springer Marco, E. J., Khatibi, K., Hill, S. S., Siegel, B., Arroyo, M. S., Dowling, A. F., Neuhaus, J. M., Sherr, E. H., Hinkley, L. N. B., & Nagarajan, S. S. (2012). Children with autism show reduced somatosensory response: An MEG study. Autism Research, 5(5), 340–351. Onlinelibrary Miyahara, M., Tsujii, M., Hori, M., Nakanishi, K., Kageyama, H., & Sugiyama, T. (1997). Brief report: Motor incoordination in children with Asperger syndrome and learning disabilities. Journal of Autism and Developmental Disorders, 27(5), 595–603. Springer Whyatt, C., & Craig, C. (2013). Sensory-motor problems in autism. Frontiers in Integrative Neuroscience, 7, 51. Frontiersin 

Blog

Terapia 3C – recunoscută internațional pentru rezultate reale

Terapia 3C – recunoscută internațional pentru rezultate reale Specialiști cu experiență internațională în autism recunosc valoarea Terapiei 3C și o recomandă pentru rezultatele pe care le aduce în viața copiilor și familiilor.Pentru mine, asta confirmă, încă o dată, faptul că Terapia 3C este o abordare care schimbă destine. Mulțumesc! Inna Iosach Sergiyenko, mama lui Misha – diagnosticat cu autism la vârsta de 2 ani – fondatoarea ONG-ului “Child with Future”, membru al prestigioasei asociații internaționale «Autism Europe» și laureată a premiului internațional NAPA-2014 la categoria Community Mentor.

Blog

Masterarea achizițiilor motrice

Masterarea achizițiilor motrice   Foarte des, în procedurile aplicate copiilor cu autism, întâlnim cuvântul „masterare”. De asemenea, putem identifica întregi proceduri terapeutice construite în jurul acestui concept. La o primă vedere, abordarea pare logică. Însă, dacă privim cu puțină atenție la evoluția unui copil tipic, vom observa că, până la vârsta școlară, foarte puține lucruri sunt cu adevărat „masterate”. Evident, copilul cu autism are nevoie de o altfel de abordare. Dar poate fi „masterarea” un instrument eficient și un element propulsor al dezvoltării? Sau, dimpotrivă, reprezintă o „frână de mână” trasă pe tot parcursul vieții? Dacă analizăm situația unui copil grav afectat, poate părea că „masterarea” (repetiția infinită a unui singur task) este singura abordare eficientă. La prima vedere, lucrurile par să urmeze o logică: „Nu putem trece la un alt task sau la o altă etapă până nu îl masterăm pe acesta”, spun unele proceduri. Totuși, o privire mai atentă asupra copilului și o înțelegere mai profundă a etapelor de dezvoltare ne oferă o altă perspectivă: aceea că, în faza inițială, este esențial să-l învățăm pe copilul cu autism mai întâi despre el însuși, și abia apoi despre task. Trebuie să orientăm procesul recuperator spre sprijinirea copilului în a înțelege că el este cel care își mișcă mâinile, picioarele, corpul pentru a îndeplini anumite cerințe motrice elementare. Prin urmare, masterarea unui singur task nu poate ajuta foarte mult în prima fază. Ceea ce putem face este să ne folosim de necesitatea dezvoltării unei anumite abilități (motrice, în cazul recuperării prin Terapia 3C) pentru a îndeplini mai multe taskuri, chiar dacă acest lucru presupune un prompt aproape total. Stimularea căii aferente prin aceleași gesturi motrice, în contexte vizuale diferite, va ajuta copilul, ulterior (când calea eferentă va fi activată), să-și dezvolte mai rapid autonomia și comportamentele adaptative. Astfel, putem preveni apariția comportamentelor obsesiv-compulsive, care, destul de frecvent, își au originea în masterarea excesivă a unor taskuri. Acolo unde nu vorbim de o afectare gravă, masterarea trebuie evitată, dacă obiectivul nu este performanța sau înalta performanță într-o direcție specifică. În concluzie, metodele recuperatorii abordate si aplicate copilului cu autism pot fi eficiente doar dacă ne concentrăm asupra evoluției copilului, nu doar asupra sarcinilor. Obiectivele terapeutice trebuie să sprijine o dezvoltare armonioasă a personalității copilului, fără a o inhiba prin rigiditatea procesului terapeutic. Multumesc.  

Blog

TSA: Trei litere care schimbă o viață – și un părinte pentru totdeauna

Susținerea părintelui la aflarea diagnosticului Momentul în care părintele află diagnosticul copilului este, poate, cel mai delicat punct al întregului proces terapeutic. Nu există rețete pentru șoc, negare sau vină – dar există un lucru esențial: părintele are nevoie să fie înțeles, sprijinit și însoțit, pentru a putea deveni, la rândul lui, sprijin real pentru copil. Scopul nostru nu este să oferim simple încurajări, ci repere clare și direcție. Îi oferim părintelui spațiu pentru emoție, dar și structură pentru acțiune Importanța conceperii, ghidării și aplicării procesului terapeutic Terapia este un traseu coerent, adaptat și monitorizat de către terapeut. Fiecare copil are un ritm, un stil, o poveste. Nu aplicăm rețete. Concepem strategii. Ghidăm părintele cu grijă și discernământ, oferindu-i sens și repere clare, nu sarcini în plus. Iar intervenția trebuie să rămână mereu umană, atentă, conectată la realitatea copilului și a familiei. Terapia nu înseamnă doar ce se face, ci mai ales cum se face și de ce se face. Nu transformăm părintele în terapeut Părintele nu este terapeut și nici nu încercăm să îl transformăm în specialist. Acesta este părinte, iar rolul său nu trebuie modificat sau înlocuit cu grija pentru exerciții și protocoale. El are un rol esențial în recuperare, și anume: acela de partener. Copilul are nevoie de părinți vii, prezenți, emoțional ancorați – nu de tehnicieni stresați. În abordarea terapiei 3C, respectăm relația părinte–copil, o creștem și o valorificăm, astfel încât recuperarea să nu devină o corvoadă, ci un drum cu sens. Pentru că atunci când părintele rămâne părinte, copilul are șansa reală să rămână… copil.    

Scroll to Top