Diagnostic – TSA, întârziere moderată de dezvoltare globală, hipotonie, hiperkinetism, tulburare de coordonare motorie, epilepsie generală Am început terapia 3C în 2022, când G.P. avea 3 ani și 4 luni. Suntem în al patrulea an de terapie și este, fără îndoială, cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată legat de recuperarea lui G. La începutul acestei terapii, G.P. nu reușea să facă absolut niciun exercițiu singur, nu putea să ocolească un obstacol, nu putea ține bățul în mână, nu putea împinge un cerc, nu reușea nici măcar să ridice un picior și să-l pună pe un con de câțiva centimetri, deși era susținut de mine. Absolut toate exercițiile le lucram împreună, îl promptam și fizic, și verbal. Timp de 1 an și 8 luni așa am lucrat fiecare exercițiu, weekend de weekend, împreună, cu prompt fizic și verbal. Îi mulțumesc bunului Dumnezeu și, îndeosebi, d-lui Paul Cojocaru că nu am renunțat, deși am avut această intenție, deoarece – exact cum îmi spusese dl Cojocaru la începutul terapiei, că rezultatele ar trebui să apară după 1 an și jumătate – așa s-a și întâmplat. Din acel moment, copilul meu a început să se miște singur tot mai mult, să execute ușor-ușor exerciții singur, promptul fizic s-a diminuat până a dispărut, astfel că, de peste jumătate de an, G.P. poate face traseul cu exerciții în mare parte independent, cu prompt verbal pe alocuri. Partea și mai bună este că toate reușitele din terapia 3C au avut și au efecte pozitive și în rutina zilnică, pe măsură ce progresele continuă să apară. Deși lucrăm și alte terapii pe lângă 3C, această terapie este cu adevărat singura care a avut rezultate concrete, vizibile, permanente, iar acest lucru ne motivează și mai mult să continuăm să lucrăm și să progresăm. Mii de mulțumiri d-lui Paul Cojocaru pentru OM-ul care este! Mai rar astfel de oameni! P.S. I-am spus cândva d-lui Cojocaru că „dacă aș putea, l-aș lua acasă la noi, să ne gândească și să ne creeze zilnic diverse trasee pe care să le lucrăm, nu doar în weekend”. Atât de mare este nevoia noastră de terapia 3C. 🤗 Mama & Tatăl lui G.P.