Dezvoltarea neuropsihologică timpurie – în cheie sinaptogenetică
Dezvoltarea neuropsihologică timpurie urmează o succesiune firească de etape, corelate cu maturizarea progresivă a conexiunilor sinaptice. Acestea pot fi grupate astfel:
• Palierul afectiv-senzorial (0–1 an): caracterizat de atașament, reglare senzorială și organizarea experiențelor primare non-verbale. Acestea constituie fundamentul relației cu mediul și cu figura de atașament.
• Palierul perceptiv-motric (începând cu 12 luni): asociat cu dezvoltarea coordonării motorii și apariția limbajului receptiv și expresiv incipient. Primele cuvinte și acțiuni intenționale apar ca urmare a maturării ariilor senzorio-motorii.
• Planificarea motorie (1,5–3,5 ani): copilul explorează mediul prin acțiune și internalizează scheme motorii, ceea ce contribuie la dezvoltarea cogniției practice și a limbajului combinatoriu (propoziții mai complexe).
• Limbajul articulat și comunicarea (până la 5 ani): presupune rafinarea abilităților fonologice, semantice și pragmatice, odată cu dezvoltarea cortexului prefrontal și a rețelelor asociative.
• Raționamentul și funcțiile executive: emerg în paralel cu dezvoltarea cortexului prefrontal și includ capacitatea de a rezolva probleme, inhibiție comportamentală și gândire flexibilă.
• Inteligența funcțională: reflectă capacitatea copilului de a genera răspunsuri adaptative – verbale sau motorii – în contexte sociale sau de învățare.
• Autoreglarea și autocontrolul: implică integrarea regulilor externe, autoreglarea emoțională și comportamentală, fiind esențiale pentru învățarea socială. Această succesiune sinaptogenetică este esențială pentru o dezvoltare armonioasă.
În cazul intervențiilor terapeutice, mai ales în tulburările de neurodezvoltare, cum este autismul, este important ca abordarea să respecte această ierarhie funcțională. Palierul afectiv (relația cu părinții) este primul care trebuie reașezat și eficientizat.
O relație părinte-copil care nu funcționează eficient poate întârzia apariția rezultatelor în terapiile aplicate.
De asemenea, este ineficient – și adesea contraproductiv – să se urmărească stimularea limbajului expresiv sau a contactului vizual fără a consolida anterior palierele senzorio-motorii. Dobândirea limbajului expresiv și a contactului vizual trebuie să fie rezultatul dezvoltării unor mecanisme de gândire senzorio-motorie incipiente și al capacității copilului de a se raporta adecvat la un context și de a-l raporta pe acesta sieși.
Intervențiile care nu țin cont de această logică pot îndepărta copilul de la atingerea obiectivului final în procesul global de recuperare.
